Regizoarele și producătoarele momentului, cele mai influente, dar și cele mai promițătoare voci feminine din lumea filmului de animație, vor fi celebrate la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 8-17 octombrie. Sub umbrela tematică Women in animation, cinefilii de toate vârstele vor descoperi în această toamnă o amplă selecție de filme semnate de artiste remarcabile din întreaga lume, multe dintre acestea difuzate în premieră în România, dar și un program special de scurtmetraje de arhivă, create de regizoare autohtone înainte și după 1989.
Spectaculoasă și mereu surprinzătoare, lumea filmului de animație își continuă perpetua dezvoltare grație noilor tehnologii care alimentează posibilitățile infinite de exprimare prin intermediul imaginii. La rândul său, publicul îndrăgostit de filmele de animație se diversifică, manifestându-și din ce în ce mai vocal nevoia de reprezentare. La cea de-a 16-a ediție, Animest lansează o nouă provocare, invitând spectatorii din întreaga țară într-o călătorie fascinantă prin universul poveștilor create de personalități feminine remarcabile. Regizoare și producătoare din toată lumea vor fi prezentate și promovate într-o secțiune specială, prin care Animest își propune să aducă un omagiu creației feminine, slab reprezentată în media, în pofida performanțelor înregistrate în competițiile marilor festivaluri sau exprimate prin succesele de box-office. Urmărește-le în programul Queens of Animation, pe platforma de streaming online.animest.ro.
O amplă selecție de lungmetraje și scurtmetraje animate realizate de artiste din întreaga lume va putea fi urmărită în programul Animația la feminin – secțiune din care nu vor lipsi, la această ediție, filme precum Persepolis, bazat pe povestea creată de Marjane Satrapi și nominalizat în 2008 la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de animație, sau $9.99, debutul regizoarei Tatia Rosenthal, care a revoluționat universul vizual al cinematografiei animate, alături de scurtmetrajele celor mai relevante realizatoare de animație din 1935 încoace, incluse într-o retrospectivă curatoriată de festivalul de film Tricky Women/Tricky Realities din Viena.
Profesionistele din industria autohtonă vor fi prezentate într-o secțiune dedicată, curatoriată de criticul de film Dana Duma. Romanian Women Directors Before 89 / After 89, cele două programe de scurtmetraje de arhivă semnate de regizoare care au contribuit la dezvoltarea industriei de film din țara noastră, se vor întoarce pe ecranele din România luni, pe 11 octombrie, oferind spectatorilor o felie de istorie mai puțin cunoscută publicului larg.