Dintre invitații speciali TIFF.23 mai fac parte regizorul român Paul Negoescu (Două lozuri, Oameni de treabă) și Markéta Šantrochová, președinta European Film Promotion.
Din juriul competiției What’s Up, Doc? fac parte monteuza și regizoarea Dana Bunescu, producătoarea bulgară Mira Staleva și criticul de film italian Giuseppe Gariazzo.
Cunoscută pentru filme de referință ca Buletin de București (r. Virgil Calotescu) sau Blestemul pământului – blestemul iubirii (r. Mircea Mureșan), Catrinel Dumitrescu este un nume de referință pentru cinematografia, dar și teatrul românesc. Aceasta va primi premiul de excelență la Gala de Închidere a TIFF.23 și va participa și la o proiecție specială a filmului Căsătorie cu repetiție (r. Virgil Calotescu) care va avea loc sâmbătă, 22 iunie, de la ora 17:00 la Cinema ARTA.
Despre Bogdan Dumitrache se poate spune că a crescut odată cu Noul Val, fiind distribuit în cele mai importante producții românești, de la Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu) la Poziția copilului (r. Călin Netzer) sau Când se lasă seara peste București sau Metabolism (r. Corneliu Porumboiu). La TIFF.23 vei avea ocazia să vezi două dintre cele mai recente filme ale sale – 3 kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu) și Cădere liberă (r. Fésős András) – și să îl întâlnești la sesiunile de Q&A.
În premieră națională la TIFF, 3 kilometri până la capătul lumii este singurul film românesc selecționat în Competiția Oficială a celei mai recente ediții a festivalului de film de la Cannes. Invitați speciali sunt regizorul Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, producătoarea și co-scenarista filmului.
Unul dintre cei mai importanți regizori români ai tuturor timpurilor, Stere Gulea va prezenta în premieră la TIFF Moromeții 3, ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda. Alături de el vor fi la Cluj și actorii Horațiu Mălăele, Olimpia Melinte, Alex Călin, Dorina Chiriac și Mara Bugarin. Proiecția Moromeții 3 va avea loc vineri, 21 iunie, în Piața Unirii.
Ilie Năstase și Ion Țiriac vor fi prezenți la proiecția filmului NASTY (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu) din Piața Unirii, duminică, 16 iunie.
Legendara artistă Marina Voica revine la TIFF, de data această în calitate de protagonistă a filmului Fluturi de noapte (r. Andrei Răuțu), selectat în Zilele Filmului Românesc.
Printre invitații acestei ediții a festivalului se numără și regizorii Cristi Puiu și Nae Caranfil, actorii Iulian Postelnicu, Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Katia Pascariu, Dana Rogoz, Ana Ularu și Toma Cuzin sau vedete ca Doina Levintza, Ovidiu Buta, Irina Margareta Nistor, Amalia Enache și Andreea Esca.