27 Dec 2022

Bilețel de adio de la 2022


Azi dimineață, am găsit pe frigiderul din birou un bilețel. Cu litere mari și răspicate, un pic emoționat (de la febra evenimentelor, probabil), 2022 a decis sa iși ia adio de la noi. Și daca toamna, se număra bobocii, iarna, la Eventbook, se număra evenimentele.

Așa că am zis să facem socotelile de rigoare pe final de an, ca să ii dam cezarului ce-i al cezarului. Adică, cu alte cuvinte, să ii facem o petrecere frumoasă de adio anului care trece, enumerându-i toate meritele, ca cel care vine să fie și mai motivat să devină unul productiv.

Astfel, din ce am adunat și numărat, dupa ce 2022 a dansat pe muzica festivalului Smida Jazz, după ce a făcut o baie de soare și încântare la Mumush Festival, dupa ce a stat cuminte între publicul spectator de la TIFF și Les Films de Cannes à Bucarest, dupa ce a însoțit copiii de la Astra Film Festival Junior la proiecțiile educative, îi atribuim următoarele merite:

  •  973 de evenimente de muzică

  • 1444 de evenimente de teatru

  • 11368 de evenimente de film

  • 437 de evenimente care sunt legate de workshopuri, ateliere și alte adunări de oameni faine

  • 71 de evenimente de sport

  • 27 de evenimente online

  • 52 de festivaluri


După cum puteți observa, 2022 a fost un cinefil înzestrat și i-a plăcut mult și aerul festivalier. (Lăsăm mai jos, și câteva poze, ca să vă convingeți singuri de atestatele sale culturale).

Pe această cale, vrem să le mulțumim celor 70000 de utilizatori noi care ni s-au alăturat pe parcursul acestui an și nu uităm, bineînțeles, nici de cei vechi, care s-au împrietenit cu platforma Eventbook. Același mesaj se îndreaptă și către toți organizatorii care au creat evenimente deosebite și ne-au acordat încrederea lor iar către cei care doresc să ni se alăture, vă asigurăm că în noi veți găsi partenerii de încredere.

Ca și notă finală, 2022 a lăsat în colțul scrisorii un mesaj către toți spectatorii:

       “Veniți la film, veniți la teatru, bucurați-vă de timpul petrecut frumos, susțineți artiștii/creatorii, ideile ne/bune și aveți grijă de voi.” - 2022


                                                                           Echipa Eventbook vă urează un an nou fericit!