Între 31 mai și 9 iunie, Caravana Culinară franco-română poposește în România, la TIFF 2019, completând itinerariul care a inclus Paris, Bordeaux, Calais, Montpellier și Marsilia. În turneul său de patru luni în Franța, Șareta culinară a găzduit chefi români care au propus publicului francez preparate reinterpretate ale bucătăriei tradiționale românești.
Proiectul de gastronomie și design este rezultatul colaborării de success între Marie-Josée Ordener, directoare artistică a proiectului, și designerii Maria Decu și Mihai Dumitrache (MD Studio), care au creat șareta special pentru acest proiect.
TIFF este unul dintre primele evenimente culturale de top din România care vor oferi publicului ocazia de a degusta deliciile bucătăriei franceze, pregătite de un Chef francez invitat și un partener local. Între 31 mai și 2 iunie, invitații Caravanei vor fi Georgiana Viou, renumitul bucătar Chef originar din Benin, fondatoarea restaurantului Chez Georgiana din Marsilia, alături de Cheful clujean Horia Simion. Împreună vor pregăti meniuri gourmet de inspirație franceză, spre deliciul cinefililor prezenți la cel mai important eveniment de film din România.