Profesioniști din educație și lideri de opinie din domeniul audiovizualului se întâlnesc la Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică, organizată în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie- 1 august). Tema evenimentului programat pe 26 și 27 iulie, la Hotel Platinia din Cluj-Napoca, vizează utilitatea implementării unui opțional în programa școlară a elevilor, dar și dezvoltarea în școli a educației prin cinema, ca modalitate de învățare. Copiii din România au nevoie de educație audiovizuală – este mesajul de la care a pornit evenimentul inițiat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), prin programul EducaTIFF, în parteneriat cu European Film Factory.
În paralel, și la această ediție EducaTIFF, copiii vor avea parte de un program de nouă filme special alese pentru ei, printre care și multipremiatele Oamenii-lup/ Wolfwakers, Traversarea/ The Crossing, filmul de aventuri Micul astronaut/ Spaceboy, animația fantasy Nahuel și cartea magică/ Nahuel and the Magical Book, filmele românești Străjerii Deltei, regizat de Liviu Mărghidan, și Scena, un scurtmetraj de Cristian Pleș.
Totodată, anul acesta, EducaTIFF organizează ateliere noi dedicate copiilor și profesorilor. În colaborare cu Centrul Cultural German din Cluj-Napoca, TIFF invită liceenii cu vârste între 14 și 18 ani, dar și profesorii și părinții, la un Workshop Anti-Bullying, în cadrul căruia vor discuta cu psihoterapeutul german Alia Pagin despre cum pot fi prevenite și gestionate agresiunile de acest tip, pornind de la proiecția unor filme care abordează acest subiect.
Workshop-ul se va desfășura în limba engleză, în două zile diferite: pe 28 iulie, adolescenții vor avea parte de exemple, discuții practice și soluții, la Muzeul de Istorie, iar pe 29 iulie, profesorii și părinții care se înscriu vor beneficia de training la sediul Centrului Cultural German.
Toate activitățile din cadrul EducaTIFF se vor organiza cu respectarea măsurilor de siguranță necesare în contextul actual. Detalii despre programele EducaTIFF: educatiff@tiff.ro