Întâlnirile cu echipele filmelor românești prezentate la TIFF 2021 continuă luni, pe 26 iulie, cu regizorul Daniel Sandu, producătorul Tudor Reu și actorii Valeriu Andriuță și Judith State. Începând cu ora 11:00, cineaștii vor povesti detalii din culisele producției Tata mută munții într-o discuție moderată de criticul de film Ionuț Mareș. Accesul la eveniment va fi gratuit, în limita locurilor disponibile, iar discuția va fi transmisă live pe platforma TIFF Unlimited.
Tata mută munții este cel de-al doilea film de lungmetraj semnat de Daniel Sandu, cunoscut pentru Un pas în urma serafimilor, debutul său distins du Premiul publicului la TIFF 2018.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Shanghai și urmărește povestea un bărbat readus brusc în contextul vieții de familie pe care încearcă s-o lase în urmă atunci când fiul său adolescent dispare. Duminică seara, 25 iulie, filmul rulează la USAMV, de la ora 21:45.