Movie
10 May 2022

Acces liber, proiecții speciale, muzică și campanii de donații pentru comunitatea ucraineană, la #TIFF2022


Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) anunță TIFF For Ukraine, o inițiativă specială care va fi dedicată comunității, dar și cineaștilor ucraineni.

Programul festivalului de anul acesta va include filme create de regizori din țara vecină. Printre ele se numără Reflection (2021), în regia lui Valentyn Vasyanovych, care spune povestea lui Serhiy, un chirurg ucrainean capturat de forțele rusești în zona de conflict din estul țării, unde este expus la toate ororile războiului. Eliberat, el încearcă să își reia viața obișnuită, alături de familie, dar de multe ori acest lucru se dovedește imposibil. Filmul a făcut parte din selecția oficial a Festivalului de la Veneția în 2021.

O proiecție specială va avea și Rhino (2021), în regia lui Oleg Sentsov. Filmul urmărește viața unui tânăr delicvent care urcă în ierarhia mafiei ucrainene din anii ’90. Cu un trecut violent, el găsește însă o șansă să se îndrepte. Dar o va face? Rhino a făcut parte din selecția unor festivaluri de film precum Veneția sau Varșovia.

Oleg Sentsov a fost arestat în 2014 după ce a protestat împotriva anexării Crimeei de către Rusia și condamnat la 20 de ani de închisoare de către un tribunal rus în august 2015, sub acuzația de complot terorist. O campanie pentru eliberarea lui a fost susținută de Academia Europeană de Film, Amnesty International, Parlamentul European, dar și de regizori precum Ken Loach, Pedro Almodóvar sau Agnieszka Holland, care au trimis o scrisoare autorităților ruse pentru eliberarea lui. La 7 septembrie 2019, Sentsov a fost eliberat într-un schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina.

Încerc să țin separate cele două părți: activismul și filmele. Prin filmele mele vreau să îmi exprim lumea interioară. Poate la un moment dat mă voi simți pregătit să fac un film despre război, dar acum e prea dureros”, declara în 2021 Oleg Sentsov pentru The Hollywood Reporter.

Ca parte din EducaTIFF, secțiunea dedicată copiilor și adolescenților, vor avea loc proiecții de filme cu subtitrări în limba ucraineană. În plus, pe baza unui act de identitate, cetățenii ucraineni vor avea acces gratuit la toate filmele din festival proiectate în Piața Unirii.

Evenimentele speciale se extind și în afara sălii de cinema: muzicieni ucraineni vor susține concerte pe toată durata TIFF2022, iar una dintre zilele festivalului va fi dedicată mâncării și preparatelor tradiționale.

„Cultura a jucat mereu un rol esențial în a deschide noi punți de comunicare, iar TIFF reflectă de ani de zile prezentul, așa cum se întâmplă. Pentru cea de-a 21-a ediție a festivalului am decis să punem în focus nu doar cineaștii ucraineni și vocile lor puternice, dar să transmitem și miilor de refugiați ucraineni o invitație de a lua parte la TIFF. Acesta este răspunsul nostru în fața absurdului care definește orice război, credem mai mult ca oricând în puterea filmului, a culturii și a dialogului de a aduce oamenii împreună”, spune Tudor Giurgiu, Președintele TIFF.

Spectatorii și invitații festivalului vor fi încurajați să susțină industria de film ucraineană printr-o campanie de donații SMS. Toate fondurile obținute în cadrul campaniei vor fi distribuite către profesioniștii din industrie cu ajutorul Coaliției Internaționale pentru Cineaști aflați în situații de Risc (ICFR), un organism înființat de Academia Europeană de Film, împreună cu Festivalul Internațional de Film de la Amsterdam și Festivalul Internațional de Film Rotterdam.