Prezentat la prestigiosul Festival de Film de la Cannes luna trecută (secțiunea Quinzaine des Réalisateurs), cel mai nou film semnat de Radu Muntean, Întregalde, o poveste de supraviețuire, ajunge la Sibiu într-o proiecție specială la care va participa și regizorul duminică, 8 august, de la ora 21.45 la Muzeul Astra, la scena de pe lac.
„E un film care invită la discuții aprinse.” - Radu Muntean
Povestea începe cu trei orășeni care merg într-un sat din județul Alba să doneze pachete cu mâncare. În drumul lor întâlnesc un bătrân pe care vor să-l ajute, dar curând rămân blocați într-un șanț și sunt nevoiți să petreacă noaptea în pădure.
Ideea filmului a pornit de la expedițiile umanitare pe care asociațiile offroad le organizează în timpul iernii, în zone izolate, unde localnicii trăiesc în condiții aspre și se deplasează mai greu. Restul e ficțiune.
Majoritatea filmărilor au avut loc la Rîmeț, în sate foarte puțin populate, cu o infrastructură modestă, înconjurate de peisaje spectaculoase.
Din distribuţie fac parte: Maria Popistaşu (Marţi, după Crăciun, Heidi), Ilona Brezoianu (Sieranevada, Urma) şi Alex Bogdan (Ana, mon amour, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) alături de Luca Sabin, Toma Cuzin (Aferim!, Comoara), Carmen Lopăzan şi Gabor Bondi.
Programată inițial duminică, 8 august, la ora 21:45 în parcarea supraterană Promenada Sibiu, proiecția Întregalde a fost mutată la Muzeul Astra (scena de pe lac), respectând în continuare data și ora inițial anunțată.