Movie
14 May 2019

Regizorul Michel Gondry, câștigătorul unui Oscar, vine la TIFF.18


La cea de-a 18-a ediție, TIFF dedică o retrospectivă completă regizorului, scenaristului și producătorului francez Michel Gondry. Premiat cu un Oscar în 2005, pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), realizat alături de Charlie Kaufman și Pierre Bismuth, Gondry este cunoscut pentru versatilitatea sa și pentru inovațiile stilistice care au revoluționat cinematografia contemporană. Tehnica, experimentul, instalaţia (în înţelesul artistic al cuvântului) sunt elemente foarte importante pentru regizorul francez, al cărui stil unic și foarte inventiv, copilăros și deopotrivă sofisticat, cucerește de fiecare dată publicul. Este recunoscut în industrie pentru soluțiile sale creative și pentru tehnicile inedite la care apelează pentru a crea efecte vizuale handmade, printre inovațiile stilistice care se leagă de numele lui numărându-se și  efectul bullet time, atât de spectaculos rafinat de autorii trilogieiMatrix.

Cariera sa a debutat pe vremea când studia artele vizuale și activa ca toboșar într-o formație pop, pentru care a realizat primele sale videoclipuri. În scurt timp, Gondry a ajuns să semneze clipuri pentru Björk, The Rolling Stones, Massive Attack, Radiohead, Beck, The Chemical Brothers, Daft Punk și mulți alții, iar în scurt timp a intrat în atenția Hollywood-ului. În 2001 se lansa la Cannes comedia Human Nature, debutul său regizoral (inclus în competiția primei ediții de TIFF, în 2002), iar în 2005, cineastul se afla pe lista câștigătorilor la Oscar, cu povestea de dragoste metafizică din Eternal Sunshine of the Spotless Mind, în care Jim Carrey și Kate Winslet, nominalizată la categoria Cea mai bunăactrițăîn rol principal, intrăîn pielea unor foști iubiți care decid să-și șteargă din minte, printr-o procedură medicală, orice amintire legată de relația lor.

Evadarea din realitate este, de altfel, una dintre temele favorite ale lui Gondry. În 2006, regizorul o abordează din nou, în The Science of Sleep (La science des rêves), unde personajul principal alege să trăiascăîn lumea fantastică a viselor sale, în detrimentul incertitudinilor din viața lui de zi cu zi. Coloana sonoră a filmului, premiată la Cannes în 2007, este semnată de Jean-Michel Bernard, și el confirmat deja ca prezență la cea de-a 18-a ediție TIFF. Unul dintre colaboratorii frecvenți ai regizorului, artistul care va concerta la Cluj-Napoca a compus și muzica pentru Be Kind Rewind (2008), lansat la Sundance, în care Jack Black și rapperul Mos Def interpretează rolurile a doi angajați ai unui centru de închirieri video, care șterg accidental toate casetele din magazin și hotărăsc apoi săînlocuiască tot conținutul video cu o serie de filme realizate chiar de ei, cu buget zero. Lansat în același an, tripticul Tokyo! regizat alături de Bong Joon-ho și Leos Carax a avut premiera la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard.

Pasiunea sa pentru inventică își face simțită prezența în multe dintre filmele lui. Mașinile de luptă din comedia cu supereroi The Green Hornet (2011), marele succes de box-office din cariera sa, frizează realitățile tehnice, iar lumea fantasticăimaginatăîn Mood Indigo (L'écume des jours, 2013), povestea adaptată după romanul suprarealist semnat de Boris Vian, a fost distinsă cu un Premiu César pentru decorurile fabuloase cu mașini zburătoare și tehnologii care prind viață.

Versatilitatea lui Gondry e evidențiată de diversitatea de genuri pe care artistul le-a abordat  de-a lungul carierei sale: de la portrete-documentar precum Dave Chappelle’s Block Party (2005) și The Thorn in the Heart(L’epine dans le coeur, 2009),la comedii cu adolescenți – The We and The I (2012), filme de aventură - Microbe et Gasoil (2015) și producții animate precum filmul-experiment ce ilustrează o conversație cu Noam Chomsky, intitulat enigmatic Is The Man Who Is Tall Happy? (2013).

Alături de filmele incluse în Retrospectiva integrală Michel Gondry 100%, publicul TIFF este invitat să experimenteze și Uzina Filmelor de Amatori – proiectul creat de cineastul francez, un concept interactiv în care publicul devine creator de film, parcurgând toate etapele de producție și având la dispoziție peste 15 decoruri și toatăaparaturanecesară. Toate detaliile despre proiect se regăsesc pe www.uzinadefilme.com unde pot fi deja rezervate locurile.