Bazat pe cartea autobiografică (All or Nothing, 2015) a rapperului Xatar, Rheingold este filmul cu toate filmele. Ce reușește să facă regizorul Fatih Akin pare imposibil, mai ales că durata de aproape trei ore se simte ca un glonte proaspăt tras dintr-o țeavă de pistol de băiat supărat. Pe tată. Că dacă tatăl nu pleca, nimic nu se întâmpla. Sau poate dacă mama n-ar fi fost revoluționară și nu l-ar fi născut într-o peșteră, unde se refugiase de bombardamentele din timpul războiului dintre Iran și Irak.
Rheingold se referă la comoara magică a Nibelungilor, ascunsă în Rin, locația pierdută odată cu moartea tuturor celor care o cunoșteau. Și trimiterea este despre o comoară care va fi pentru fiecare om alta, ca arta. Dar ceva din haosul acelei legende, cu personaje care pornesc războaie și comploturi din pusee emoționale ce n-au nicio legătură cu starea nației, se simte din plin și-n film. Nu degeaba începe filmul despre un rapper cu secvențe de război, închisori și tortură. Trecutul real al părinților lui vine în contrapunct perfect cu tot restul, în condițiile în care își păstrează o influență directă.
De la film de război, Rheingold devine film de acțiune, cu gangsteri și traficanți de droguri, pentru a se transforma apoi într-un heist movie. Și nu răsufli pentru că nu ai când. Nu există timpi morți, pauze de respiro, ci doar goana de neoprit al lui Xatar care, în lipsa bombelor din afară, generează de unul singur explozie după explozie.
Copilul se transformă în adolescent răzvrătit, apoi în tânăr dur și inconștient, apoi în adult energic și întreprinzător, fără pic de răbdare. Este puternic, deștept, voluntar și cu idei. Iar baza primită de la părinți, muzica, i se va dovedi comoara salvatoare pe care tânărul nici măcar nu are habar că o caută. Incredibila viață a rapperului kurd, redată turbulent și intempestiv, fix ca felul lui de-a fi, este ca niciun al biopic pe care l-ai mai văzut până acum.