Wenders reuşeşte să transforme viaţa unui personaj aparent simplu şi banal într-o poveste la care ajungem să ne uităm cu sufletul la gură, fascinaţi de felul deloc pretenţios în care îşi trăieşte micile bucurii.
Privind ecranul, poate ne gândim că, uite, unora nu le trebuie foarte mult să fie fericiți și împăcați. Ideea de la care pleacă regizorul Wim Wenders se leagă tocmai de faptul că fiecare zi din viața noastră poate fi perfectă dacă vedem micile bucurii care ne înconjoară. De ce spun asta? Pentru că protagonistul poveştii ar putea fi văzut ca un simplu curățător de toalete publice din Tokyo. Am folosit simplu în mod ironic-sugestiv-evocativ, pentru a sublinia că de multe ori suntem tentaţi să etichetăm la repezeală oamenii din jurul nostru, fără să le acordăm timp şi să îi înţelegem mai bine. Pentru că, de fapt, simplu nu este chiar deloc termenul care îl defineşte pe personajul principal, Hirayama – pentru rolul său, actorul Kōji Yakusho a fost recompensat cu Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Cannes 2023.
El este pasionat de muzică şi literatură, iar Zile perfecte (Perfect Days) construieşte un studiu de personaj aşa cum Wenders a făcut-o de multe ori, iar acum îmi vine în minte Lisbon Story, în sensul în care şi acolo puteam vedea de fapt viaţa şi specificul unui oraş prin ochii şi acţiunile unui personaj.
Ce mi se pare extraordinar la regizorul german e felul în care reuşeşte mereu să îşi privească empatic personajele. Şi cum ne lasă pe noi să ne imaginăm cine sunt, ce gândesc, pe măsură ce ne mai oferă câte o informaţie despre ele: fără grabă şi cu multă iubire pentru umanitate.
Text de Ion Indolean