9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.
Printre lungmetrajele selecționate se numără comedia neagră Oameni de treabă (r. Paul Negoescu), marele câștigător al Galei Premiilor Gopo de anul acesta, dar și thrillerul Spre nord, debutul în ficțiune al lui Mihai Mincan, care a avut premiera mondială la Veneția. Lista continuă cu Boss, un film noir semnat de Bogdan Mirică, regizorul câștigător al Trofeului Transilvania la TIFF.15 (pentru filmul Câini), și cu premiera națională a filmului Tigru, debutul lui Andrei Tănase selecționat anul acesta la Rotterdam.
La limita dintre documentar și ficțiune se află noul film al lui Vlad Petri, Între revoluții, distins cu premiul FIPRESCI în secțiunea Focus de la Berlin. Dana Bunescu recidivează în regie alături de antropologul Cătălina Tesar, dezvăluind tradițiile de căsătorie din comunitățile de cortorari în Pocalul. Despre fii și fiice, iar tandemul de jurnaliști Adina Popescu și Iulian Ghervase semnează cel de-al treilea lor documentar, Vulturii din Țaga, povestea antrenorului unei echipe de fotbal etern perdante. Ambele filme au fost premiate în 2022 la Festivalul Astra.
În competiție sunt și două documentare în premieră mondială, ambele regizate de cineaști clujeni: Soțul meu musulman, o poveste despre dragoste și prejudecăți în România contemporană semnată de cuplul Daniel și Alexandra Bărnuți, și Planeta albastră de Daniel Sărăcuț, cronica dulce-amară a trupei rock Dio Family care se reunește pentru înregistarea piesei din titlu.
Unele dintre cele mai așteptate filme ale anului vor avea premiera mondială în cadrul Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22, în afara competiției. Nasty (r. Tudor Giurgiu), documentarul despre viața tenismenului Ilie Năstase va fi proiectat în Piața Unirii, în prezența protagonistului. Alexandru Solomon revine la TIFF cu Arsenie. Viața de apoi, avanpremiera mult-așteptatului film despre călugărul Arsenie Boca și uriașa lui popularitate. Cel de-al treilea documentar prezentat în afara competiției este Ultima transhumanță de Dragoș Lumpan, un ambițios proiect artistic și etnografic filmat de-a lungul a zece ani în șase țări. Programul mai include comedia Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), continuarea hitului de box-office de acum șapte ani Două lozuri, Visul (r. Cătălin Saizescu), povestea unor deținuți care joacă într-un spectacol de teatru, și drama montană de familie Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan), filmată în Munții Piatra Craiului. Cele două surprize din programul de lungmetraje sunt Tinerețea unui dictator (r. Andi Lupu), docudramă retro-radicală despre tinerețea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, și criptic intitulatul S.B.C.R.D.F., inspirat de o piesă cehoviană și semnat de Iura Luncașu, cunoscut pentru filmele sale comerciale, aflat aici la prima sa producție de autor.
Selecția competitivă de scurtmetraje românești include 16 titluri, alese din peste 100 de filme înscrise și grupate în trei programe. Nu mai puțin de 50 de lungmetraje s-au înscris anul acesta pentru Zilele Filmului Românesc, marcând un record în istoria TIFF-ului.
Programul complet TIFF.22 va fi anunțat în curând. Biletele pentru primele proiecții și evenimente au fost puse în vânzare online - https://tiff.eventbook.ro/
Zilele Filmului Românesc
Lungmetraje
Boss (r. Bogdan Mirică)
Între revoluții (r. Vlad Petri)
Oameni de treabă (r. Paul Negoescu)
Planeta albastră (r. Dani Sărăcuț) – premieră mondială
Pocalul. Despre fii și fiice (r. Cătălina Tesar, Dana Bunescu)
Soțul meu musulman (r. Daniel Bărnuți, Alexandra Bărnuți) – premieră mondială
Spre nord (r. Mihai Mincan)
Tigru (r. Andrei Tănase)
Vulturii din Țaga (r. Adina Popescu, Iulian Ghervase)
Scurtmetraje
Acolo unde bărcile nu ajung (r. Vlad Buzăianu)
Alibaba (r. Vlad Popa)
Antrenamentul de noapte (r. Bogdan Alecsandru)
B 777 ADF (r. Vlăduț Iosef)
Berliner Kindl (r. Lucia Chicoș)
Crochiu de natură moartă (r. Vlad Popa)
Două vorbe, trei minciuni (r. Ioachim Stroe)
Educație sentimentală (r. Alma Buhagiar)
Exercițiu de concediu (r. Lara Ionescu)
Iorgu! (r. Matei Preda)
Între marginile zilei (r. Andreea Lăcătuș)
Roz (r. Liviu Marghidan)
Sasha (r. Serghei Chiviriga)
Suruaika (r. Vlad Ilicevici, Radu C. Pop)
Toate neamurile (r. Alexandra Diaconu)
Venus (r. Carina-Gabriela Dașoveanu)
În afara competiției
Arsenie. Viața de apoi (r. Alexandru Solomon) - premieră mondială
Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan) – premieră mondială
Încă două lozuri (r. Paul Negoescu) – premieră mondială
Nasty (r. Tudor Giurgiu) – premieră mondială
S. B. C. R. D. F. (r. Iura Luncașu) - premieră mondială
Tinerețea unui dictator (r. Andy Lupu)
Ultima transhumanță (r. Dragoș Lumpan) - premieră mondială
Visul (r. Cătălin Saizescu) – premieră mondială