Conferința SmartCouple

Conferința SmartCouple

Conferința SmartCouple

Îți pare că poți obține tot ce îți dorești de la jobul visurilor tale la casa aceea pe care ți-o imaginai când erai copil. Mergi în locurile la care tânjeai când te uitai la documentare în adolescență. Ceva totuși nu este ca-n filme: relația ta de cuplu. Este, poate, una dintre cele mai mari probleme ale omului modern. Poate ceri prea mult de la partener, poate duci cu tine în suflet dureri scrijelite de certurile dintre părinți, poate prea multe dezamăgiri te fac să nu vezi binele acolo unde el chiar este.

Nu te învinui! Să ai și să păstrezi o relație de cuplu mai mulți ani sau pe viață nu este o sarcină ușoară. Iubirea nu este suficientă. Este nevoie de efort din partea amândurora, răbdare, de respect și chiar și de acceptarea faptului că relația perfectă nu există. Realitatea din casa și din patul fiecăruia este alta. Ne certăm, ne împăcăm, ne contrazicem, sexul nu este ca-n Laguna albastră mereu, avem de plătit facturi, de dus copii la școală și poate părinții la spital. Printre toate acestea trebuie să ne găsim timp să fim un Smart Couple.

Dacă ați pierdut drumul spre voi vă invităm la Conferința Smart Couple organizată de SmartLiving.ro pentru a vorbi cu sinceritate și curaj despre ce mai înseamnă astăzi un cuplu fericit și cât de mult contează sexul în toată ecuația unei relații.

Te așteptăm sâmbătă, 23 noiembrie 2024, începând cu ora 10.00, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie (str. Ion Ghica 4, București, zona Universitate), Sala Ștefan Burcuși, etaj 3

Îi aducem în fața ta pe unii dintre cei mai titrați specialiști în relații și medici care îți pot explica ce se întâmplă în interiorul tău din punct de vedere hormonal. Vei înțelege mai bine ce simți tu și de ce partenerul reacționează într-un anume fel, poate din senin, atunci când îi atragi atenția că nu și-a dus farfuria în chiuvetă.

Vor vorbi cu deschidere despre provocările din cuplu și îți vor răspunde la întrebări

Dr. Radu Mihalca, medic endocrinolog specializat în sexologie

Gabriela Marin, psiholog și sexolog

Iulia Barca, psihoterapeut

Diana Vijulie, psiholog și psihoterapeut, specializată în terapia de cuplu

Cine sunt speakerii

Dr. Radu Mihalca

Dr. Mihalca Radu este Medic Primar Endocrinologie, Doctor în Ştiinte Medicale, cu competență în Andrologie și Sexologie. A studiat în România, dar și în Italia la Universita degli Studi di L’Aquila

Experiență profesională: În afara specializării în endocrinologie Dr. Radu Mihalca are o experiență cuprinzătoare în Andrologie, Medicina Sexuală și Reproductivă acumulată de-a lungul anilor de lucru în echipe multidisciplinare din țară și din străinătate, împreună cu colegi din alte specialități precum ginecologie, urologie, embriologie, psihiatrie și psihologie. Dr. Radu Mihalca deține Certificare Europeana in Andrologie si Sexologie. În perioada 2015-2021 a fost Vicepreședinte al Asociatiei de Medicina Sexuala din România.

Gabriela Marin

Gabriela Marin este psihoterapeut, specialista in relații de cuplu si psihosexologie. Lucrează cu pacienți care se confruntă cu anxietate, disfuncții sexuale masculine- impotență și ejaculare precoce, disfuncții sexuale feminine, traume emoționale, dar consiliază și cupluri care trec prin diverse probleme.

Iulia Barca

Iulia Barca este psiholog clinician și psihoterapeut cu formare cognitiv comportamentală, specializată în prezent în metoda de lucru numită „Compassionate Inquiry” dezvoltată de Gabor Mate.

Diana Vijulie

Diana Vijulie este psiholog, instructor certificat în disciplină pozitivă și psihoterapeut în formare în Analiză Tranzacționale la Yorkshire Training Center Romania și Psihoterapia integrativă a copilului și adolescentului, și ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute.

Agenda evenimentului

10.00-10.30 – Welcome coffee

10.30-11.30 Radu Mihalca, medic primar endocrinolog - Fluctuațiile hormonale. Cum ne afectează viața de cuplu

11.30-11.45 - interventie Clinica Sante

11.45-12.00- pauza de cafea

12.00-12.45 Gabriela Marin, psiholog, sexolog - Ce ți se întâmplă dacă nu faci sex?

12.45-13.30 Iulia Barca, psihoterapeut - Etichetele în cuplu. Cum facem să nu ne mai diagnosticăm partenerii?

13.30-14.00 - pauza de masă

14.00-15.00 - Diana Vijulie, psihoterapeut - Cearta în cuplu. Cum facem să fie constructivă?

Sponsor

Sponsori principali: Aqua Carpatica, Clinica Sante
Sponsori: Barza, Farmacia Vedra, Reckitt
Parteneri: Kafune, Thermomix cu Daniela, Dr. Oetker Professional

Lieu
Date
Prix
Commande
Lieu
Date
10:00 - Samedi, 23 Novembre 2024
Commande

50 lei

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe