Călătorie de iarnă și Eterna Întoarcere
Alfred şi Anne se întorc de la spital cu copilul lor nou-născut şi încearcā să facă faţă acestei schimbări din viaţa lor. Foarte repede, emoția provocată de nașterea acestei ființe, încă necunoscute, face loc sentimentelor ambivalente. Abandon sau moarte? În minţile tinerilor părinţi, care nu reuşesc să primească copilul care tocmai s-a născut, se împletesc tot soiul de sentimente. Când Anne şi Alfred îşi aduc copilul nou-născut acasă, niciunul dintre ei n-a prevăzut incertitudinile care urmau să-şi facă loc în viaţa lor.
Călătorie de iarnă, acest joc nemilos al rătăcirii, între normalitate şi anormalitate, spune o poveste liniştită a doi tineri care nu pot ieşi din trenul în care s-au îmbarcat şi expune ceea ce ar putea lipsi tinerilor părinţi din ziua de azi.
Eterna întoarcere încearcă să pună întrebări despre moarte şi durerea pe care ea o aduce.
Moartea nu poate fi doar provocată pur şi simplu, ea vine cu consecinţe. Cât de mult îndurăm până când putem spune că este de ajuns? Cât de multă incertitudine acceptăm până să luăm o decizie, oricât de dureroasă ar fi ea? Iată doar câteva întrebări pe care le ridică Fredrik Brattberg. Dar marea problemă vine atunci când moartea nu mai are final. Când ai sentimentul înfricoşător că nu poţi spune că s-a terminat, când trăieşti în incertitudine şi nu ai capacitatea de a trece mai departe. Eterna întoarcere este povestea pe care o trăieşte familia care crede că şi-a pierdut unicul fiu. Mama, pe de-o parte, se consoleazā cu ideea că viaţa trebuie să meargă mai departe şi încearcă să privească lucrurile în modul cel mai normal posibil. Tatăl, pe de altă parte, refuză realitatea şi îşi caută fericirea în urmărirea câinelui vecinului. Dar cineva bate la uşă, iar viaţa de zi cu zi a familiei se întoarce la normalitate şi fericire până când fiul dispare din nou, şi din nou, şi din nou. Fericirea resimţită la prima reîntoarcere a fiului se transformă în fericire sufocantă, o fericire insuportabilă, o fericire plină de incertitudine. Părinţii trăiesc într-o lume confuză. Moartea şi întoarcerea continuă a fiului transformă emoţiile şi durerea părinţilor în frustrare şi furie. Aşa că, aceleaşi mâini care odată au şters lacrimile lui Gustav, la finalul piesei îl sufocă, înmânându-l înapoi lui Hades.
Eterna întoarcere pendulează între tragedie şi farsă şi poate fi percepută ca o comedie neagră, dar umorul dispare în atmosfera sumbră a dialogului, iar râsul se transformă în plâns amar.
Distribuție
Doina Șoproni
Valentin Oncu
Grațiela Bădescu
Cătălin Florea
Ginuc Crișan
Regie
Ioan Ardelean
Scenografie
Măriuca Ignat
Concept video
Roi Escudero
Text
Fredrik Brattberg